- 78% dintre respondenți vor ca interdicția pentru salariații instituțiilor de informații și siguranță națională de a opera acoperit în instituțiile Puterii să fie prevăzută expres în Constituție, iar încălcarea ei să fie incriminată prin lege.
- Adrian Sârbu: Duminică votezi reîntoarcerea partidului unic. Impostori, șmecheri, oportuniști, care au profitat de neatenția ta timp de 35 de ani.
- Urmărește ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC în fiecare MIERCURI, de la 22:00, pe Aleph News.
Dacă zici că știi pe ce lume trăiești, te întreb:
Ți se pare normal să mergi duminică la vot și să validezi un blat cu care se laudă șefii democrativei?
La consiliile județene ei vor lua tot.
Și prin urmare vor decide tot.
În numele tău, care nu i-ai fi votat, dar nu au mai rămas județe unde să votezi împotrivă.
Nu are țara decât 40.
La primării, la fel. Care vor ieși independenți, vor fi neutralizați de consilii.
Duminică, 9 iunie, va fi ziua în care nu vei mai crede în puterea votului tău.
La 35 de ani de la Revoluție, de la abolirea partidului unic, nu ai învățat să respecți regulile democrației, libertatea ta.
Duminică votezi reîntoarcerea partidului unic, dominant în fiecare teritoriu al puterii.
Partidul lor, nu al tău.
TOP ARTICOLE
- Creșterile de taxe sunt lipsă de respect pentru cetățean. Scăderea deficitului bugetar trebuie să se facă prin restructurarea administrației
- Există lege ca vinovații pentru deficitul bugetar să plătească. Dar nu se aplică. Plătești TU
- A tăia studenților și elevilor bursele, ca unică măsură pe costuri în repararea deficitului bugetar, este nedrept
Ai tăi sunt doar banii pe care ți-i vor cheltui și nu le va fi de ajuns.
Impostori, șmecheri, oportuniști, care au profitat de neatenția mea și a ta timp de 35 de ani.
Ca să nu zic indolența.
Pas cu pas, înapoi.
Dacă nu ți-am spus-o, ți-o repet.
Știi ce ai de făcut.
Ai votat aici, cu noi, de când ne iei în seamă și ne urmărești.
Nu ești singur.
Nu suntem singuri.
Urmărește ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, în fiecare MIERCURI, de la 22:00, cu Adrian Sârbu, Hofi și Nemo, pe Aleph News!
Partenerii noștri