- Adrian Sârbu: Democrația trebuie resetată. Trebuie implementat votul direct, electronic.
- Adrian Sârbu: Contractul dintre cetățean și politician există doar în campania electorală.
- Adrian Sârbu: Decizia de Comasare e cea mai importantă decizie a Democrativei.
Și-a pierdut România direcția sau este condusă greșit? În 2024 – anul alegerilor grele, dar necesare – românii sunt martori la degradarea Democrației, la peste 30 de ani de la ieșirea din comunism. Cum începe schimbarea, într-o Românie profund marcată de monopolizarea puterii?
„Dacă înțelegem pe ce lume trăim, vedem că nu e nevoie de un nou mod de a face politică, ci de un nou mod de a exercita Democrația”, afirmă Adrian Sârbu, la ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC.
„Democrația trebuie resetată. Cele două partide, care sunt acum în această alianță politică foarte puternică și monopolistă, nu fac altceva decât politica ultimilor 30 de ani.
Noi – cei care am trăit și înainte de ’89 – am intrat în Democrație din comunism. Habar n-aveam ce-i asta. Ne-am trezit într-o țară străină, credeam că știm ce-i Democrația.
Cei care au învățat Democrația „care le convine lor” sunt în partide sau la putere.
Alții n-am învățat. Ne-am ocupat de business, ne-am ocupat de cei din jurul nostru, ne-am ocupat puțin și de imaginea României, prin propria noastră imagine, iar acum ne-am trezit că ne-au furat mingea. Trebuie să resetăm Democrația. Democrația înseamnă că tu, eu, toți din țara asta, au puterea și și-o exercită”.
„Democrația a deraiat”
„În ’90, cei care trăiam pe atunci, ne-am bucurat că am scăpat de comunism, de gloanțele lui. Și am luat-o înainte, cei care am vrut să facem business („business”, un cuvânt blestemat înainte de ’89). Și ne-am apucat și am făcut. Am avut timp, oportunități, noroc și am învățat mult.
Noi am intrat în Democrație și nu știam unde am intrat, nu știam regulile. Ne-au trebuit 6-7 ani până să înțelegem regulile. Bine că am prins anul 1996 și am prins trenul credibilității în lumea occidentală.
Clasa politică a evoluat natural. Activiștii de partid s-au reprodus. Noi am trăit cu o iluzie uriașă – ne gândeam că dacă noi am progresat dintr-o societate civilă, cu siguranță o vor face și ceilalți. NU. Ei au progresat, dar în naturalul unui progres de politician, și anume în interesul lor, încât să devină dominanți în câmpul puterii. Asta s-a întâmplat pe scurt”.
Democrativa versus Democrație
„Domniile lor au decis că nu mai facem alegeri de patru ori, ci de două ori, sau o dată, sau de trei, sau nu contează. Am ajuns la o maturizare a clasei politice din România, care, urmărindu-și interesele, e într-un proces de oligarhizare. De ce n-au vrut comasare acum 6 luni?
Comasarea alegerilor consacră un act contra naturii, care va fundamenta consolidarea politică a alianței PSD-PNL și, în viitor, consolidarea economică. Această alianță va cheltui în interesul membrilor ei miliardele de euro pe care le va genera Bugetul, plus ce va veni de la PNRR.
Câmpul politic e deschis – deschis incompetenței, imposturii.
Problema României nu e diferită de a Europei. Problema României este că cetățeanul, votantul, s-a înstrăinat de putere, consideră că nu mai are acces la putere, nu-l interesează puterea, ci are un singur interes nespus: „Puterea, dacă se poate, să fie cât mai slabă”.
Astăzi, România se întâlnește cu Istoria, iar Istoria îi spune: „Românico, ai nevoie de o putere care să te apere”. Urmează clipe grele. E cazul să ne întoarcem la Democrație, la România, la puterea care ne aparține”.
TOP ARTICOLE
- 14 candidați vor votul tău la prezidențiale. Ciolacu, Ciucă, Geoană, Simion mizează pe promisiuni care nu intră în atribuțiile de Președinte. Adrian Sârbu: „Ei decid pentru tine și peste capul tău, dar nici nu știu de capul lor. Te-au sacrificat, dar le e frică de votul tău”
- Grindeanu promite deschiderea autostrăzii Suceava în doi ani, Ciolacu vede deja dublarea PIB-ului în regiunea Moldovei. Adrian Sârbu: „Trebuie să luăm execuția drumurilor din România din mâna politrucilor și a impostorilor”
- PSD nu îl vrea pe Iohannis candidat la Senat din funcția de Președinte. Adrian Sârbu: „Ciolacu a crescut 5 centimetri când Iohannis i-a dat voie să meargă la Cotroceni”
Schimbarea începe cu votul tău
„Putem face o economie de sute de milioane de euro prin implementarea votului electronic la alegerile din iunie. Votând direct și electronic principalele funcții și decizii în România, amendarea Constituției și a legii electorale, îți servești propriul interes. Exiști în câmpul Puterii”.
Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News
Anul acesta se votează de cel puțin 4 ori. Coaliția PSD-PNL și președintele Klaus Iohannis doresc comasarea alegerilor, justificând că este un efort financiar foarte mare.
1. Ești de acord cu comasarea?
DA – 45%
NU – 55%
Tehnologia digitală îți permite să votezi direct, instantaneu și sigur.
2. Ești de acord cu implementarea votului electronic la toate alegerile din Romania?
DA – 66%
NU – 34%
Astăzi votezi direct doar președintele României, primarul și presedintele Consiliului Județean.
3. Vrei să alegi tu, direct, pe cei care ocupă principalele funcții în Stat?
Președinte; Prim-ministru, miniștri, demnitari cu rang de ministru; Deputați și Șef Camera Deputaților, Senatori și șef Senat, Membri și sefi Consiliu local/ județean, Șef Poliție locală/județeană/națională, Șefi Servicii Secrete, Președintele și Consilierii Curții de Conturi, Procuror șef de Parchet local/județean/național, Președinte și Judecători Curte Constituțională, Membri CSM, Președinte și Judecători Curte Supremă de Justiție
DA – 72%
NU – 28%
Partenerii noștri