Adrian Sârbu: Ce facem, domnul Iohannis, cu România asta Educată, Pas cu Pas înapoi?

  • 64% dintre respondenți vor ca investiția bugetară lunară pentru fiecare să fie egală cu salariul mediu net pe economie, astăzi 5.000 de lei.
  • Adrian Sârbu: Cum îți vei începe ziua într-o lume fără copii? În liniște. Liniștea care a stins inefabila voce a copilului.
  • Urmărește ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC în fiecare MIERCURI, de la 22:00, pe Aleph News.

Zici că știi pe ce lume trăiești.

Te trezești dimineața, ai gânduri, știi ce ai de făcut, n-ai griji.

Uneori ești chiar fericit.

N-ai copii. Ai câine, pisică, hamster, poate și girafă.

Nu te deranjează.

Ești zen.

Copiii pe care i-ai născut și crescut i-ai livrat societății.

Sunt bine la casa lor.

Ei încă nu au făcut copii.

Au alte priorități.

Cool.

Ce te irită din când în când, e gălăgia de la școala de vizavi.

Și manelele.

„Too loud, man!”.

Dă-l mai tare și închide-l!

În casă, ai vrea să strigi și tu ca la meci.

Ce tineret needucat, manelizat, meltean! Și obez!

De parcă toate româncele frumoase s-au măritat de la o vreme cu Big Mac și cu Fast Food.

Și l-au născut pe Big Foot.

Ce facem, domnul Iohannis, doamna Deca, cu România asta educată, pas cu pas înapoi?

Încotro ne duceți?

Dacă zici că știi pe ce lume trăiești, știi și unde ne duc preafericiții noștri lideri.

Dar ce nu știi este cum îți vei începe ziua într-o lume fără copii.

În liniște.

Zen.

Ca-n rai.

Poate și mai rău.

Să vrei să treci strada, să intri în școala de vizavi, să auzi voci.

Gălăgie.

Și să auzi doar liniștea.

Care a stins inefabila voce a copilului.

Dacă nu ți-am spus-o, ți-o repet.

Urmărește ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, în fiecare MIERCURI, de la 22:00, cu Adrian Sârbu, Hofi și Nemo, pe Aleph News!