
- 48% dintre cei peste 25.000 de respondenți ai sondajului ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC sunt de acord cu mutarea capitalei, din București, într-un alt oraș din România
- În administrația centrală, sunt 2.573 de instituții publice, cu peste 836.000 de bugetari
- Valoarea estimată a Palatului Parlamentului este de 36,5 miliarde de euro
- Adrian Sârbu: Dacă ar scăpa de povara celor peste 800.000 de bugetari, Bucureștiul e calificat să fie cel mai important oraș din centrul și estul Europei
- Adrian Sârbu: Regiunea București-Brașov poate deveni un megalopolis al României, cea mai puternică zonă de generare a PIB-ului prin business
Nicușor Dan și Ilie Bolojan ți-au promis reforma adiminsitrativă. De dragul stabilității, au rămas în faza de promisiune. România merită mai mult. TU meriți mai mult.
La ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, Hofi, Nemo și Adrian Sârbu te-au întrebat dacă îți dorești mutarea capitalei, din București, într-un alt oraș din România. 48% dintre respondenți sunt de acord ca adevărata reorganizare administrativ-teritorială a țării să înceapă în acest fel.
Orice om serios are un plan de țară, la fel cum are o strategie pentru viața sa. Când domnul Nicușor Dan și domnul Bolojan au venit la Cotroceni sau la Palatul Victoria, cum au trecut de recepție fără să aibă un plan de țară? Un proiect de reformă este buletinul unui lider de stat. Primul pas pentru adevărata reforma este schimbarea capitalei, explică Adrian Sârbu.
Este în interesul TĂU o reformă a adminsitrației?
Principiile reformei sunt reorganizarea Guvernului și a adminsitrației centrale, restructurarea costurilor bugetare și creșterea economică, astfel încât bugetul la care contribui, banii TĂI, să fie folosiți pentru dezvoltarea României, prin investiții în resursa umană, educație și apărare, NU în interesul nomenclaturii de partid.
Adminsitrația centrală, cea mai mare povară a Bucureștiului

În administrația centrală a României, sunt 2.573 de instituții publice, cu peste 836.000 de bugetari. Ce efecte directe resimte capitala București? Nu știm, pentru că numărul clădirilor ocupate de angajații administrației centrale rămâne un mister, iar valoarea și potențialul lor economic este inestimabil în condițiile actuale.
București poate deveni cel mai important oraș european
O țară nu are nevoie de mai mult de 50.000 de angajați pentru a fi administrată perfect.
TOP ARTICOLE
Bucureștiul e calificat să fie cel mai important oraș din centrul și estul Europei, cu un potențial de creștere extraordinar, dacă ar scăpa de povara celor peste 800.000 de cetățeni care lucrează în adminsitrația centrală.
Bucureștiul poate să devină un super centru universitar, prin care să se dezvolte industriile de knowledge și de entertainment, afirmă Adrian Sârbu.
Brașovul poate fi noua capitală a României
Dacă ar fi mutată capitala în regiunea Brașovului, întreaga regiune din nordul Bucureștiului s-ar dezvolta automat uriaș.
Regiunea București-Brașov poate deveni un megalopolis al României, cea mai puternică zonă de generare a PIB-ului prin business.
Pe de altă parte, capitala este un centru administrativ, de comandă, care scapă de bugetarii cărați în spate de oamenii care muncesc în economia reală și care generează valoare, continuă Adrian Sârbu.
Dormi liniștit! Acum ȘTII PE CE LUME O SĂ TRĂIEȘTI. Ilie Bolojan nu își mai dă demisia, coaliția nu se destramă până la primăvară. Primăvară care o să vină în 2027, așa cum ți-a spus purtătorul de cuvânt al cucuvelei de la Cotroceni, domnul Nicușor Dan, matematician și clarvăzător de renume mondial. Când o să te trezești, o să fii mai bogat. În taxe, datorii și bugetari. Dacă nu ți-am spus-o, ți-o repet. Guvernul NU lucrează pentru TINE, partidele NU lucrează pentru Guvern, șefii de partide ȘTII pentru cine lucrează. Dormi liniștit? Eu nu dorm, concluzionează Adrian Sârbu al patrulea episod din sezonul 4 al emisiunii ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, pe care îl poți revedea AICI.
Partenerii noștri