- Adrian Sârbu: Instituția Președintelui ar trebui să fie efectiv executivă, dar nu este.
- Adrian Sârbu: Serviciile secrete controlează toate centrele de putere din România.
- Adrian Sârbu: Singurul arbitru într-o țară, astăzi, ești, tu, votantul.
Anul ăsta, ai alegeri de făcut: le lași puterea sau ți-o iei înapoi.
„Credem că putem, împreună cu tine, să schimbăm România, să lansăm proiecte”, afirmă Adrian Sârbu, la ȘTIU PE CE LUME TRĂIESC, redifuzată aseară, la 22:00.
„Omul potrivit la locul potrivit e un oximoron când îl aplicăm la politicienii români. Politicienii români sunt omul incompetent, impostor, omul nepotrivit la locul potrivit.
Președintele României, în momentul în care vrea să fie ales, trebuie să decidă „vreau să fiu ales pentru că este nevoie de mine”. Este prima condiție. „Sunt un lider, sunt puternic și slab în același timp, pentru că vă iubesc, sunt pregătit să va servesc. Încerc să fac totul ca să mă respectați ca „servitor”, nu ca argat” – astea sunt calitățile unui Președinte.
„Ghinionul” României
„Și domnul Iohannis a fost cetățean, până la data de noiembrie 2014, când a fost ales, și va reveni la calitatea aceasta după noiembrie 2024. Acum cerșește job-uri pe la Bruxelles.
Președintele României conduce CSAT, o instituție pe care nu trebuie să o conducă. CSAT e o instituție neprevăzută în Constituție. Această instituție, care are foarte multă putere, decide lucruri pentru soarta României. CSAT nu a fost convocat pe problema războiului de la graniță timp de 2 ani de zile.
Funcția Președintelui e singura funcție de putere din România. În 1990, s-a creat o amestecătură de Constituție aparent după Constituția franceză, unde puterea executivă era la un singur om, la Președinte. Premierul este un subordonat al Președintelui. Serviciile secrete controlează toate centrele de putere din România.
Așa că românul zice „în Parlament n-am încredere, în Guvern n-am încredere, hai să am încredere în cel pe care îl aleg direct”.
Acum, Instituția Președintelui este o instituție degeaba, care cheltuiește sute de milioane – plus alte sute cheltuite mascat. Noi cheltuim probabil aproape 1 miliard de lei pentru o instituție care ar trebui să fie efectiv executivă, și nu este.
Iohannis a fost „Președintele chiulangiu”, a abandonat din prima zi. Cine va scăpa România de „ghinion”?”
România are nevoie de o altă structură statală
„Într-o viitoare schimbare a Constituției, către care trebuie să mergem, odată cu votul electronic, uninominal, trebuie să ne așezăm după modelul american, singurul eficient. Parlamentul nu se alege pe listă, ci direct. Asta înseamnă că funcțiile principale executive nu se aleg pe listă, în primul rând Președintele.
România are nevoie, conform democrației și Constituției României, de o structură statală cu un Parlament puternic, precum Congresul american, și cu un Executiv. Astfel va putea să-ți folosească banii mai bine, mai eficient și să genereze creșterea economică de 5%, care se bazează pe investiții în Educație, Apărare”.
Cel mai important lucru este următorul: în momentul în care vei alege direct, nu va mai fi Președintele arbitrul, ci tu.
Președintele e cel mai important executiv, cel mai capabil român din acel moment de a derula un proiect de creștere a României, Românie care azi are nevoie de Apărare – și nu e apărată!
România are nevoie de copii care să fie crescuți și educați – și Președintele actual nu se ocupă de asta – și are nevoie să-ți administreze banii, care azi sunt 130 de miliarde de euro în Buget, în interesul și în folosul tău.
TOP ARTICOLE
- 14 candidați vor votul tău la prezidențiale. Ciolacu, Ciucă, Geoană, Simion mizează pe promisiuni care nu intră în atribuțiile de Președinte. Adrian Sârbu: „Ei decid pentru tine și peste capul tău, dar nici nu știu de capul lor. Te-au sacrificat, dar le e frică de votul tău”
- Ciolacu spune că nu un sistem Patriot apără România, ci alianțele militare cu SUA și NATO. Adrian Sârbu: „Visezi că America și NATO o să te apere pe tine de Putin și de ruși. Deșteaptă-te!”
- Ciolacu nu înțelege „independența” lui Geoană, deoarece a primit putere doar de la PSD. Adrian Sârbu: „Marcel joacă alba-neagra cu prezidențialele”
Mandatul trebuie să fie limitat pentru orice funcționar public, nu mai mult de două mandate. Fiecare ales trebuie să dea un raport. În aparatul public, într-o funcție bugetară, clar structurată, bine plătită, protejată de corupție, nu trebuie să intre cineva sub vârsta de 30 de ani, pentru că trebuie să aibă pregătire.
Fii tu schimbarea
„Votul tău este o parte a puterii. În tehnologia blockchain, nu există o putere fără fiecare bloc.
Credem că putem, împreună cu tine, să schimbăm România, să lansăm proiecte. Unul este votul electronic. Cel mai important e să te autopropui ca parte a proiectului, să ne arăți că vrei și că poți să faci ceva, dacă tot ai votat, la sondajele noastre, că vrei ceva. Vrem să fii parte a acestui proiect și a altor proiecte care se vor naște în urma discuțiilor de aici.
Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News
În România, Executivul este reprezentat de doua instituții: Instituția Președintelui și Instituția Primului Ministru.
Ești de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, Președinte/Premier, pe care să o votezi direct și uninominal?
DA – 44%
NU – 56%
Ai fost de acord să votezi electronic și uninominal.
Ești de acord ca fiecare funcție publică să aibă doar două mandate, fiecare mandat de maximum 5 ani?
DA – 77%
NU – 23%
Ești de acord ca pentru accederea în orice funcție publică, fiecare candidat să se înscrie cu un proiect-contract, în baza căruia să fie evaluat anual de către cei care l-au votat?
DA – 90%
NU – 10%
Partenerii noștri