- Un sondaj Mediafax-ZF-Aleph News arată că 90% din cei 10.000 de respondenți sunt de acord ca,pentru accederea în orice funcție publică, fiecare candidat să se înscrie cu un proiect-contract în baza căruia să fie evaluat anual de către cei care l-au votat, iar 10% împotrivă
- Proiectul-contract este specific corporațiilor, unde managerul este ales dintre cei mai buni, primește un mandat cu criterii de performanță și dă un raport pe baza căruia este evaluat
- Cultura politică din România respinge modelul corporatist, de la cel mai înalt nivel, dar prin dezbaterile noastre vrem să te convingem că putem schimba ceva în țara asta, iar votul tău să fie respectat, afirmă Adrian Sârbu.
Nemo: Prima întrebare. În România, Executivul e reprezentat de două instituții: instituția președintelui și instituția prim-ministrului. Ești de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, președinte/premier, pe care să o votezi direct și uninominal? A doua întrebare. Ai fost de acord să votezi electronic și uninominal. Ești de acord ca fiecare funcție publică să aibă doar două mandate, fiecare mandat să fie de maximum 5 ani? Iar a treia întrebare: Ești de acord ca pentru accederea în orice funcție publică fiecare candidat să se înscrie cu un proiect-contract în baza căruia să fie evaluat anual de către cei care l-au votat?
Hofi: Să vedem contractul, cum spunea dl. Adrian Sârbu, orice CEO de la o companie listată la bursă… 90% dintre români vor să existe acest proiect-contract, 10% nu.
Adrian Sârbu: Ce facem, Hofi, că 90% dintre români vor, ceea ce în lumea largă, și în România, se numește accountability, să dai seama, să dai raportul, să spui ce ai făcut. În România, 5 milioane sunt împărțiți. Cred că 40% îi angajează multinaționalele și 60% îi angajează companiile românești. 5 milioane. Acești 5 milioane generează această valoare, acest PIB de 370 miliarde de euro anul acesta. Acum 20 de ani aveam un PIB sub 100 de miliarde. Acești oameni sunt administrați, conduși de manageri. Acești manageri, conform unei culturi, pe care noi o disprețuim puțin, cultura corporației, cum spui tu, plină de birocrați. Ce e o corporație? E un proiect mare în care investești public. Ce investești? Banii tăi de pensie, economiile tale le investești. Cineva trebuie să facă mai mulți bani. E un om capabil, foarte bine plătit. Un manager, un CEO. Ai niște criterii de performanță incredibile, depinzi de evoluția piețelor și tu îți asumi asta și raportezi lunar board-ului și trimestrial investitorului. Acest model al corporației americane este aproape în oglindă modelul executivului și democrației americane. Adică eu, că sunt ales sau nu, am un mandat, dau un raport. Iacă-tă că românii, tu, care te uiți la noi, dacă mai ești unul sau una, îți mulțumesc încă o dată, votează 90% accountability. Ești mandatat să trăiești pe banii mei, să-mi folosești banii și să-i înmulțești trebuie să-mi dai raportul. Se dă raport în România? Nicăieri. Sunt unele făcute la mișto în Parlament. Când vine șeful FBI în Congresul american, în comisie, evident că e o comisie închisă pentru că sunt chestiuni de siguranță națională, îl prăjesc, că e și expresia to grill, îl prăjesc deputații, senatorii de nu mai știe de el. La noi șeful SRI, când are chef să vină, acum nu mai avem nici șef al SRI că e Klaus Iohannis. Încalcă Constituția. Când vine șeful SRI în Parlamentul României, Comisia SRI se duce la frizer, la baie, la baia comunală și când vine SRI se ridică în picioare și îl așteaptă de pe scări. Comisia SRI. Comisia SIE, Comisia de Apărare. Hofi, asta e cultura noastră politică. Noi suntem aici, le-am spus spus spectatorilor, 1. să-i bucurăm, că poate vorbim cu vorbele lor. 2. Să enervăm și să încercăm să te conving că putem schimba ceva din țara asta, că trebuie să corectezi anomaliile din România în câmpul politic. Și azi democrația, care spune foarte clar: „eu am votat, eu vreau ca votul meu să fie respectat și ăla care mi-a luat votul, poate m-a păcălit, dar poate se ține de cuvânt să raporteze”.
Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:
- În România, Executivul e reprezentat de două instituții: instituția președintelui și instituția prim-ministrului. Ești de acord să fuzioneze într-o singură autoritate executivă, președinte/premier, pe care să o votezi direct și uninominal?
DA -44%
NU-56%
TOP ARTICOLE
- 14 candidați vor votul tău la prezidențiale. Ciolacu, Ciucă, Geoană, Simion mizează pe promisiuni care nu intră în atribuțiile de Președinte. Adrian Sârbu: „Ei decid pentru tine și peste capul tău, dar nici nu știu de capul lor. Te-au sacrificat, dar le e frică de votul tău”
- Ciolacu spune că nu un sistem Patriot apără România, ci alianțele militare cu SUA și NATO. Adrian Sârbu: „Visezi că America și NATO o să te apere pe tine de Putin și de ruși. Deșteaptă-te!”
- Ciolacu nu înțelege „independența” lui Geoană, deoarece a primit putere doar de la PSD. Adrian Sârbu: „Marcel joacă alba-neagra cu prezidențialele”
- Ai fost de acord să votezi electronic și uninominal. Ești de acord ca fiecare funcție publică să aibă doar două mandate, fiecare mandat să fie de maximum 5 ani?
DA-77%
NU-23%
- Ești de acord ca pentru accederea în orice funcție publică fiecare candidat să se înscrie cu un proiect-contract în baza căruia să fie evaluat anual de către cei care l-au votat?
DA-90%
NU-10%
Partenerii noștri