Adrian Sârbu: Cine împarte, parte-și face. Partidele, democrativa-monopol la putere accesează discreționar resursele publice. Frustrarea românilor este că plătesc taxe la buget și nu primesc nimic înapoi

• Numărul bugetarilor a crescut constant în ultimii ani, ajungând la 40 pe zi, plătiți din taxele și impozitele tale
• O permanență a bugetelor României este principiul Tokyo, “dă-mi banii că ți-i toc-io”, dar și relativitatea, prin ținte de venituri neatinse, costuri și deficite depășite.
• Un alt principiu care funcționează în construcția bugetelor e „ghinionul vostru, norocul nostru”. Adică, dacă avem noroc de un război în Ucraina, putem să justificăm de ce am risipit bugetul, de ce am crescut costurile.
• 21% din costurile bugetare în România sunt cu salariații. Iar la bugete noi, tot noi, adică bugetarii, adoptați de fiecare dintre noi, prin taxele și impozitele pe care plătim la stat, afirmă Adrian Sârbu.

Adrian Sârbu: Știu, zici că știi pe ce lume trăiești. Dacă nu ți-am spus-o, ți-o repet.

Azi te-ai trezit cu încă 40 de noi prieteni. Bugetari. Pe lângă cei 1.300.000 pe care deja i-ai adoptat fără să știi sau să vrei. Poporul român bugetar, în frunte cu Klaus, Nicu și Marcel, tripleta de vis a democrativei.

Ei au grijă de tine. Când îți trimiți copilul la școală să nu învețe nimic și să se întoarcă plângând, bătut, că vrea în Spania, Italia sau pe Marte cu Elon Musk. Numai în România, nu. Când te duci la spital sănătos și pleci bolnav de nervi. Când te duci la prefectură și primărie și n-au. Dacă nu e închis, că anul ăsta sunt ocupați cu alegerile. Tot din grijă pentru tine.

Dacă nu ți-am spus-o, o repet. Crezi că știi pe ce lume trăiești?

Îi finanțezi în fiecare zi cu 100 lei din banii tăi. Numai 20 euro. În total, tu, popor ne-bugetar, le bagi în buzunar poporului ales, bugetar, 200 de miliarde de lei pe an. 40 de miliarde de euro. Plus restul din buget, până la 130 de miliarde de euro, de care ei dispun cum vor. Plus deficitul care anul acesta va fi de 15-20 de miliarde. De euro, că tot gândești în euro și te simți în Schengen, deși nu ești.

Au avut ei grijă. Klaus, Nicu și Marcel, trei magi din Cotrocel. Fără să te întrebe, numai în ultimii 3 ani te-au mai îndatorat pe tine, pe noi, popor ne-bugetar, cu 80 de miliarde de euro. Azi datorăm 160 de miliarde de euro. Adică 27.000 euro de român plătitor. Pe care o să-i plătim din taxe și impozite noi. Tot noi.

Dacă nu ți-am spus-o, ți-o repet. Nu fi stresat, pentru că ei nu sunt. Ei sunt românii fericiți. În țara lor și cu democrativa la putere fac ce vor. Sunt mai egali decât tine pentru că s-au născut și trăiesc din buget.

Tu te-ai născut poet, ca tot românul, cu griji, rate la bancă și datorii de plătit la leafă.

Și zici, totuși, că știi pe ce lume trăiești.

Nemo: De aia i-am întrebat pe cititorii noștri dacă sunt de acord ca personalul bugetar să fie limitat la 500.000 de oameni din cei 1.300.000 câți sunt în prezent.

Hofi: Ce e ăla buget?

Adrian Sârbu: Este o pușculiță. Cum se spune în țări de limbă engleză,”a piggy bank”. Un porcușor mai mare sau mai mai mic, în care pui bani în fiecare zi pentru zile negre, pentru a-ți asigura acele cheltuieli pe care nu ți le poți plăti tu. Bugetul.

Din moment ce tu pui banii la buget, Hofi, tu trebuie să fii beneficiarul cheltuirii acestor bani. Am auzit de educație, de sănătate, de infrastructură, de cheltuire a unor fonduri europene, de dezvoltare tehnologică. Sunt, într-adevăr, cheltuieli mari pe care un individ, o familie, un business, iar o corporație nu le pot face. Și de aceea, în logica democrației, în logica comunității numită statul, fiecare cetățean, evident, care are venituri, plătește la buget pentru a primi ceva înapoi. Noi despre asta vorbim, și despre situația în ziua de azi, în care sentimentul românilor este că nu prea primesc înapoi. Sentimentul tău este că dai bani, suta aia și nu că nu primești rest, dar mai dai și în plus și tot nu primești nimic din ceea ce aștepți.

Avem un buget în care avem o permanență și anume respectarea principiului Tokyo. Ai auzit de principiu?

Hofi: Un principiu japonez.

Adrian Sârbu: Dă-mi banii că ți-i toc-io. Ăsta e principiul Tokyo.

Hofi: Cel mai bun.

Adrian Sârbu: Vedem că bugetul crește, PIB-ul crește și deficitul crește și el. Deci, în ultimii 20 de ani, dacă nu știai, ei n-au operat, nu au administrat niciun an fără deficit. Rezultatul e că, așa cum atunci când rămâi cu datorii, trebuie să ți le finanțezi, să ți le plătești. Și atunci ce faci? Deficitul generează datorii curente. Te împrumuți. Te împrumuți azi, te împrumuți mâine, te împrumuți poimâine, te împrumuți. Și uite că ne-am tot împrumutat. Nu noi, dar ei în numele nostru și am făcut rost de o datorie publică de 160 de miliarde de euro.

Poate n-ai avut reprezentare. Ia uite-te puțin la recordul de deficit pe care îl bate democrativa, că democrativă e, după 2020. 17,4 planificat anul ăsta. Miliarde de euro vorbim. 18 anul trecut, realizate cu succes, din plin.16 în 2022, un an extraordinar pentru economia mondială. Uriaș. Au crescut bursele și nouă ne-a crescut deficitul. 16,3 în 2021.

Pe ăsta din pandemie nu mai punem la socoteală că nimeni nu-i mai trage la răspundere. Că mai sunt și alte principii ale bugetului, le discutăm. Nimeni nu-i mai trage la răspundere de ce au închis țara degeaba și de ce au îngropat business-urile mici cu care acuma se laudă că vor câștiga alegerile. Să vedem.

Iar noi stăteam cu botnițele în așteptarea vaccinului pe care l-a produs cineva din România? Nu. Doar l-a plătit de trei ori, că de aceea avem datorii mai mari de plătit.

Mai avem și alte principii faine pe care le-am învățat din derularea acestui buget. Unul dintre ele ține de legea relativității bugetului.

Și spune așa: veniturile nu vor fi atinse, iar costurile vor fi cu siguranță depășite, inclusiv deficitul.

Nemo: Am început bine, nu?

Adrian Sârbu: Hai să vedem cum arată bugetul de anul trecut. Aproape toate liniile de venit și costuri sunt neatinse. Venitul nerealizat, iar costul depășit.

În România, Hofi, după 89, bugetul îl scriu doi oameni. Încep cu un bărbat. E un cetățean numit Gherghina. Acest om era singurul care știa să scrie un buget cap-coadă, să-l agregheze. Și a apărut o doamnă care se numește Pescaru. Și cu ocazia asta, domniile lor au consacrat singularitatea Gherghina-Pescaru, în care bugetul se scrie, nu se citește, pentru că nimeni nu-l înțelege.

Mai e un principiu care funcționează în construcția bugetelor și în derulare. Se numește principiul „ghinionul vostru, norocul nostru”. Adică, dacă avem noroc de un război în Ucraina, putem să justificăm de ce am spart bugetul, de ce am crescut costurile. Putem să justificăm de ce n-avem venituri. Și dacă paguba e de un leu, știm noi s-o facem de 10 lei. Că de-aia e ghinionul vostru și norocul nostru.  Pentru că, pentru noi, orice nenorocire e o oportunitate de a crește costurile.

Și pentru că dl. Ciolacu ne-a promis că a terminat cu șmecheria, fii atent că tocmai a anunțat execuția bugetară de excepție a lunii februarie. Domnule, cheltuielile planificate să crească au fost 10% până în februarie, adică ianuarie și februarie. Nu știm cum au crescut 27%, iar reducerea deficitului bugetat a fost să reducem cu 3% și a crescut cu 70%. Sunt cifre foarte apropiate. 73 diferența între 3 și 73.

Aici se aplică un principiu a dl. Ciolacu. O să fie bine. E paradoxul lui Ciolacu că, dacă n-o să fie bine, n-o să fie nici rău. Adică Gică Hagi, mic copil.

Că tot mă întrebai, “domnule, pentru ce-i bugetul ăsta”? La bugete noi, tot noi. 21% din costurile bugetare în România sunt cu salariații. În 2023, să zicem, au fost 26,7 costurile cu salarii. Miliarde euro, Hofi, care reprezintă 21,7% din buget. Dar au mai fost și 15,5 cu bunuri și servicii. Că un bugetar nu vine cu laptopul de acasă, cu mobila de acasă, cu spațiu.

Hofi: Un bugetar nu vine niciodată singur.

Adrian Sârbu: Și una peste alta, noi, așa cu cât ne pricepem, am ajuns la concluzia că, în România, costurile bugetarilor sunt vreo 200 de miliarde de lei.

Evident, cine împarte, parte-și face. Prin urmare, salariu mediu al bugetarului a crescut mai repede decât salariul mediu net din România. Numai că e o diferență majoră. Salariul mediu net din România a crescut în economia reală, Hofi, nu i l-a dat nimeni.

Și poate el s-ar fi simțit îndreptățit să aibă măcar aceeași dinamică a creșterii, pe salariu mediu, pe care o au bugetarii.

Nemo: Haideți să facem o campanie, “Adoptă un bugetar”. Acolo e o fericire.

Adrian Sârbu: Nu trebuie să-i adoptăm, Nemo, că ei sunt deja adoptați.