Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi

Dacă tot zici că ȘTII PE CE LUME TRĂIEȘTI, atunci spune-mi care e cea mai riscantă investiție din viața ta.

Casa, business-ul, bitcoin-ul, acțiunile, Tesla, Nvidia… păcănelele?

E copilul tău. La școală. La stat.

200 de zile, 12 ani bătuți pe muchie.

Dacă nu se lasă, că și ăsta e un risc.

12 ani, 2500 de zile, plus vacanțe, plus afterschool, afterparty, tabere, internate, meditații, 1 martie, 8 martie, onomastici, fondul clasei, fondul școlii, tot ce vrea fondul lui Deca și Educata lui Iohannis.

Investești, doar e gratuită școala după Constituție și buget, dar nu știi ce și cât câștigi.

Îți pasă?

Ce se va alege de copilul tău, suprema ta investiție, după 12 ani de școală la stat?

Nu știi și te enervezi.

Știi, și te enervezi.

Dar ceea ce nu vrei să știi este cât și cum plătește copilul tău în fiecare zi.

La școală. La stat. Tot needucat.

Chiar nu-ți pasă?

Dacă nu ți-am spus-o, ți-o repet.